Guvern restantier: Acordul de tip preventiv incheiat cu FMI este in pericol de a fi suspendat [ANALIZA]
guvernacord fmifmierik de vrijer
Prea ocupati cu razboiul politic - premierul Ponta a declarat ca 75% din timpul petrecut la Guvern de ministri se discuta despre lupta cu Traian Basescu -, ministrii au uitat de guvernare si de fraza celebra folosita de strategul de campanie al lui Bill Clinton, James Carville, in timpul campaniei electorale impotriva lui Bush Sr.: "The economy, stupid!"
Nu-i de mirare ca seful misiunii Fondului Monetar International (FMI) in Romania, Erik de Vrijer (foto), a gasit o dezordine de nedescris. Arierate in crestere, privatizari intarziate, nicio crestere la absorbtia fondurilor europene si niciun manager privat la companiile de stat.
Existau
cinci prioritati, sintetizate foarte bine de jurnalistul Doru Cireasa de la
Romania Libera, pentru guvernul Romaniei intre cele doua vizite de evaluare ale Fondului.
1. Scaderea arieratelor. Facturile neplatite au crescut cu 73 milioane lei, ajungand la 0,2% din PIB, dupa ce scazusera in anul precedent.
2. Cresterea absorbtiei fondurilor europene. Incercarea de a atrage 6 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, de la UE a esuat.
3. Privatizarea companiilor de stat. Se inregistreaza intarzieri majore in calendarul privatizarii unor intreprinderi de stat, precum Cuprumin,Oltchim, CFR Marfa, Nuclearelectrica, Romgaz, Hidroelectrica si Tarom. O singura companie a fost listata, Transelectrica.
4. Management privat. Comanii de stat precum CFR Calatori, CFR SA, Tarom, CNADNR, Nuclearelectrica, Electrica Furnizare, Oltchim urmau sa fie conduse de manageri profesionisti, selectati de firme de recrutare de renume. Pana acum nu a fost numit niciun manager.
5. Legea sanatatii. Desi trebuia adoptata pana la finele lunii august 2012, legea e inca in stadiul de proiect.
Iar acesta este doar tabloul mare. Din anumite puncte de vedere lucrurile au luat-o razna. Pana la sfarsitul lunii iunie a acestui an Hidroelectrica trebuia sa aiba management privat. In schimb, compania a intrat in insolventa.
Practic, FMI nu prea are ce evalua in Romania. "Actualele turbulente ingreuneaza economia, fapt care se reflecta in increderea investitorilor si in cursul de schimb, dar si in costurile de finantare si in cresterea economica", a spus de Vrijer. In aceste conditii este foarte ridicat riscul ca acordul sa fie suspendat, iar Romania sa nu mai aiba bani, in caz de deteriorare a crizei europene (este tot mai probabil scenariul iesirii Greciei din zona euro), pentru a plati salariile si pensiile.
Ponta: "Obligatiile din acordul cu FMI, CE si BM au fost indeplinite"
Este putin socanta declaratia premierului Ponta de marti. Potrivit lui, Guvernul Romaniei si-a indeplinit toate obligatiile din acordul cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala.
"Pe baza a ceea ce am discutat cu domnul vicepremier Florin Georgescu si cu guvernatorul Bancii Nationale, domnul Mugur Isarescu, Guvernul Romaniei si-a indeplinit toate obligatiile pe care le avea, obligatii care tin de tintele de deficit bugetar, de reformele structurale pe care ni le-am asumat. Sigur ca si maine voi preciza, inca o data, hotararea absoluta a Guvernului de a indeplini tot ceea ce ne-am angajat in scrisoarea de intentie", a declarat Ponta.
Premierul Ponta si presedintele interimar Antonescu paseaza carbunele incins in mainile tehnocratului Florin Georgescu
Atunci cand i-a primit pe delegatii Fondului la Cotroceni, presedintele interimar Crin Antonescu a spus ca ministrul de finante Florin Georgescu, un tehnocrat, este "the father and mother" al relatiei dintre Romania si FMI. Antonescu i-a asigurat pe sefii misiunii FMI in Romania ca situatia politica din Romania nu va influenta negocierile cu troica de creditori, deoarece Guvernul are "program, engagement, vision".
De cealalta parte, Victor Ponta cere ministrilor sa comunice doar prin Finante pe tema FMI: "Va rog, nu doar acum, in aceasta saptamana, ci tot timpul, orice fel de comunicare pe tema acordului pe care il avem cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana sa o faceti prin Ministerul de Finante. Nu exemplific acum de fata cu presa, au fost si comunicari directe receptionate foarte prost, pentru ca e un singur coordonator al relatiei noastre cu FMI pe aceasta tema, acela este vicepremierul Florin Georgescu. Nu discuta nimeni de capul lui, ca dupa aia nu intelegem daca vorbim, Guvernul, pe sapte voci."
A sasea misiune de evaluare a FMI pentru acordul preventiv cu Romania a inceput, marti, la Bucuresti si se va incheia in data de 13 august. Vizita FMI are loc in acelasi timp cu cea a delegatiilor Comisiei Europene si Bancii Mondiale.
Acordul dintre Romania si FMI a inceput la 31 martie 2011 si este unul de tip preventiv, ridicandu-se la 3,1 miliarde DST (3,6 miliarde de euro).